Relatiile cu ambii parinti au o importanta cruciala pentru oricine, femeie sau barbat. Ierarhizarea nu poate decat sa „amputeze” complexitatea sistmului de relatii primare care ne transforma din niste „animalute cu potential uman” in oameni in adevaratul sens al cuvantului. Sa ne gandim o clipa cum aude un copil acea intrebare „inocenta” pe care i-o adreseaza, cu un amuzament usor sadic, tot felul de unchi si matusi: „Tu pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata?” Adica e musai sa aleaga? Din fericire pentru toti, copiii invata, odata cu limbajul, si moduri sanatoase de a-si proteja intimitatea emotionala si dau, cel mai adesea, raspunsul „corect politic”, linistitor pentru toata lumea: „Pe amandoi la fel!”.
Daca intr-o prima etapa de viata, cea care acopera primul an, relatia cu mama este, de departe, cea mai importanta, odata cu incheierea dependentei absolute de ea tatal incepe si el sa-si „intre in rol” in mod manifest si explicit.
Pentru o fata, relatia cu tatal este importanta pe de o parte pentru că tatal este cel care valideaza identitatea ei feminina, care poate certifica (prin felul sau de a se raporta cu bucurie la ea ca la o fata si nu doar ca la un copil si, mai ales, nu ca la un baiat) faptul că e bine ca ea va deveni femeie si nu barbat. Pe de alta parte, tatal va fi pentru fata, intr-un fel sau altul, modelul barbatului, cu tot ceea ce barbatul va putea avea atragator si totodata strain pentru ea, ca femeie.
Cum nu putem sa cunoastem toata lumea dintr-odata, incepem cu parintii. Ei sunt primul nostru contact cu cei din jur, sunt echivalentul unei prime impresii, iar o prima impresie bună e tot timpul incurajatoare, nu?
Psiholog Lucia Șireanu
Psiholog Florentina Anghel
Psiholog Florentina Anghel
