Din dorinţa de a-i oferi tot ceea ce-i mai bun, noi părinţii, ajungem, uneori, să avem un copil răsfățat în exces. Acest lucru are efecte negative şi în perioada copilăriei, însă acestea pot fi mult mai evidente și împovărătoare în viaţa de adult.
Copiii au nevoie de dragoste, protecţie, îndrumare şi suport, dar şi de limite sănătoase şi, în felul acesta, ajung să-şi antreneze şi toleranţa la frustrare.
Copiilor răsfăţaţi nu le plac situaţiile noi. Ei consideră că tot ceea ce este diferit, este ostil, deoarece au fost antrenaţi numai prin situaţii de răsfăţ. În consecinţă, lumea asta este o lume ostilă. Ei sunt foarte sensibili pentru că au crescut într-un mediu super-concentrat asupra lor şi a ceea ce ei doresc, încât într-o situaţie diferită de cea care le este clar favorabilă, ei văd o situaţie ostilă. Astfel un copil răsfăţat se va retrage sau va evita orice este nou.
Aceia care sunt foarte răsfăţaţi de părinţi, odată ajunşi la maturitate, vor constata că sunt şi lucruri pe care nu le pot obţine atunci când vor ei sau poate pe care nu le pot obţine deloc.
Obişnuiţi să primească ceea ce-şi doreau imediat ce spuneau “Vreau asta!” sau poate uneori chiar înainte de a-şi exprima dorinţele, când se vor confrunta cu refuzuri, cu amânări, vor apărea costuri emoţionale, vor suferi. Şi, cel mai adesea, vor avea tendinţa de a-şi stabili obiective pe termen scurt, evitându-le pe cele pe termen lung.
În condiţiile în care în copilărie părinţii nu au pus limite, copiii au învăţat că li se cuvine totul! Apoi, în viaţa de adult, se vor aştepta ca lucrurile să se întâmple când vor ei şi cum vor ei.
De exemplu, dacă nu este lăsat să facă acele lucruri pe care s-ar descurca să le facă singur, există riscul ca, în timp, copilul să înveţe neajutorarea.
Dacă în jurul copilului roiesc părinţii, bona, bunicii materni şi paterni, nelăsându-l pe acesta să facă nimic, îi pot transmite, în mod direct sau indirect, mesaje de tipul “Tu nu ştii, nu poţi acum!”, “Tu nu te descurci”, pe care copilul le poate internaliza.
Odată devenit adult, acesta poate rămâne dependent de părinţi sau în viaţa de cuplu poate fi dependent(ă) de partener(ă).
Psiholog Lucia Șireanu
Psiholog Florentina Anghel
Psiholog Florentina Anghel