Ființă manifestă patru pulsiuni vitale: nevoia de aer, nevoia de apă și hrană, nevoia de sexualitate și nevoia de siguranță.
Daca nesatisfacerea primelor două poate duce la moarte, nesatisfacerea ultimelor două antrenează o formă subtilă de “moarte mentală”, manifestată prin stări depresive și de anxietate ce epuizează treptat resursele energetice ale organismului că întreg biopsihic.
“Bunăstarea sexuala”, indispensabilă pentru echilibrul personal, parte din necesitățile vitale ale ființei umane, este deseori redusă la o suită de “exerciții tehnice” igenice. Sexualitate desăvârșește și împlinește ființă umana, conferindu-i sănătate și armonie, restabilind continuu echilibrul energetic# și vitalitatea corpului.
Astfel că nu putem ignora efectul lumii creștine asupra sexualității. Aceasta nu separă sexualitatea de iubire, de comuniune și de comunicare afectiva, atribuind sexualității dimensiunea unui act de cultura relațională, fapt ce duce la apariția multor prejudecați cu impact asupra comportamentului sexual al tinerilor.
De regulă, deficientele întâlnite pe această linie sunt rodul unei educații deformante. Părinții cu atitudini hiperautoritare induc copiilor trăiri de culpabilitate și restricții punitive fiilor dar mai ales fiicelor. Copiii, la rândul lor, nu reușesc să adopte un comportament firesc față de sexualitate, dragostea ajungând să fie gândită si traita că un păcat. Trăirea plăcerii sexuale este “sancționată” diferențiat intre cele două sexe, în cadrul unor modele normative depășite cultural, care continuă să se manifeste în câmpul subconștient și inconștient al multor persoane.
Numeroase căsători rămân “neconsumate” oferind aparențele unei relații adulte într-un cuplu fixat în fantasme infantile care duc la un refuz inconștient al asumării sexualității. De regulă, cuplurile care acuză neconsumarea căsătoriei prin dificultăți sexuale sunt cuplurile ale căror membrii au suferit restricții în domeniul sexualității. Acest subiect a fost tabu în mediul lor familial: părinții trăiau că și cum sexualitatea ar fi fost absentă din viața lor. Copiii nu primeau nici o explicație, doar mici informații despre anatomia organelor genitale, primele experiențe sexuale fiind guvernate de sentimente de culpabilitate.
Morala creștină are de fapt, profunzimi impregnate de moravuri. Masturbarea era considerată un păcat. Autoerotismul era respins de copil, iar placerea astfel obtinuța era culpabilizatoare. Refulări importante vin să mascheze problemele, iar incidentele sexuale ajung să fortifice tabu-ul sexualității. Relațiile sexuale dintre adulți sunt privite că un act sadic impus de către bărbat femeii, de vreme ce nicio explicație nu este oferită copiilor, spațial secret al sexualității transformânduse într-un spațiu mistic cu dimensiuni necunoscute.
Psiholog Lucia Șireanu
Psiholog Florentina Anghel