Copilul singur la părinți.

Copilul singur la părinți.

„Tata și mama au astupat hornul pe care lasă barza copiii pentru că doar eu să mă joc cu ei“, spune Maia, 6 ani, ușor dezamăgită pentru că nu are și ea “un bebeluș de care să aibă grija”.

Copilul unic este hiperprotejat se simte iubit, ocrotit și fericit, îmbăiat în toată această atenție excesivă și în confortul oferit de părintele care îl scutește de orice suferință.

Treptat însă, vă începe să resimtă toate aceste lucruri că fiind mai puțîn plăcute, chiar sufocante, dar șansele sale de a scăpa vigilenței și voinței de fier a părintelui său sunt zero – și rămân zero. La început, copilul este lipsit de experiența necesară de a scăpa de acest control, iar mai târziu, când ar putea, vă fi manipulat emoțional prin sentimente de vinovăție insuflate de părinte.

Un client povestește: „Transformat în confident de mama, am aflat repede ce se petrecea intre ea și tata, atat în ceea ce privește conflictele întime, cât și nemulțumirile profesionale. Nu am mai putut suportat acest rol, așa că la 17 ani am plecatt de acasă și am renuntat la studii. La 35 de ani, sunt în conținuare “purtatorul de cuvânt” al cuplului. Chiar dacă au divorțat între timp, ei continuă să mă implice într-o istorie care nu este a mea. Mi-ar placea să le spun să mă lase în pace, însă m-aș învinovăți prea mult daca aș face asta.

Psiholog Lucia Șireanu
Psiholog Florentina Anghel