Abandonul emoțional se construiește în copilărie, în momentul în care adulții care au grijă de copil nu răspund nevoilor acestuia, copilul dezvoltă ceea ce numim rană de abandon.
De obicei, rana de abandon apare fie în urma unei pierderi semnificative cum este moartea unui părinte sau divorțul, fie ca rezultat al lipsei de interes arătat copilului, adultul nu vrea să se ocupe de el sau se îndepărteaza de el pentru altceva sau pentru altcineva. Copilul care dezvoltă rana de abandon nu primește atenția părintelui de sex opus, rana activându-se între un an și trei ani, în raport cu părintele de sex opus, din lipsa de hrană afectivă.
Astfel se naște un adult dependent, acesta vă folosi mereu „masca” celui care nu poate singur, care are mereu nevoie de altcineva pentru a-l ajuta și a-l valida.
Adultul cu o astfel de rană este adultul care își crează tot felul de dificultăți în viață, mai ales probleme de sănătate, pentru a atrage atenția. Acest adult dramatizează lucrurile, cel mai mic incident ia proporții mari, trăiește evenimentele ca fiind dificultăți majore, crede că nu are niciodată destul. Adultul cu rana de abandon este inconstant în trăiri: o perioadă este fericit, iar apoi, dintr-o dată devine nefericit și trist. Cel mai mult are nevoie de susținerea celorlalți, vrea acordul lor înainte de a lua o decizie, cere des sfaturi, nu crede că o să reușească singur. Plânge ușor, spune că mama sau tata erau absenți și el era lăsat singur. Cea mai intensă emoție trăită de el este tristețea. Atunci când este susținut se simte iubit și ajutat. Când face ceva pentru cineva o face pentru a primi în schimb afecțiune.
Psiholog Lucia Șireanu
Psiholog Florentina Anghel