
Inteligența emoțională la copii
Un copil cu Inteligența Emoțională își poate exprima emoțiile în moduri vizibile: De exemplu, copiii extrovertiți sunt mai vocali, iar cei introvertiți pot cânta, desena sau chiar scrie despre modul
Un copil cu Inteligența Emoțională își poate exprima emoțiile în moduri vizibile: De exemplu, copiii extrovertiți sunt mai vocali, iar cei introvertiți pot cânta, desena sau chiar scrie despre modul
Gândește-te la tine! Acesta a fost mesajul pe care l-am înțeles atunci când am primit această carte Câți dintre noi nu am rămas blocați într-o relație nesănătoasă, la un loc
Obișnuiți să nu aveți înghețată in congelator atunci când țineți un regim alimentar, sau ascundeți dulciurile copiilor înainte de masa de prânz? Poate ați mers vreodată la un meci în
Dacă se întâmplă să mâncați în timp ce citiți aceste rânduri, s-ar putea să doriți să faceți o pauză. Nu știu voi, dar eu mereu m-am luptat cu prejudecăți, în
Strategii de învățare a curajului la copii „Curajul nu este absența fricii, ci triumful asupra ei. Omul curajos nu este cel care nu se simte frică, ci cel care învinge
Tulburararile globale (pervazive) de dezvoltare ale copilului In ultimul timp, am primit foarte multe intrebari de la voi care vizau manifestarea tulburarilor globale (pervazive) de dezvoltare ale copilului, cu precadere
Cinci moduri de a-i învăța pe copii să aibă răbdare De vreme ce nici adulții nu stăpânesc foarte bine arta de a avea răbdare și de a aștepta, nu e
Partenerul tau manifesta o personalitate de tip Bordeline? Caracteristica principală a celor care manifestă o personalitate de tip #bordeline este instabilitatea #relatiilor interpersonale, a propriei imagini de sine si a
Afla mai multe despre tulburarile fobice anxioase – Fobiile Gabriel, 38 ani: “Inima mea incepe sa bata atat de repede, incat pare ca are de gand sa explodeze. Gatul meu